Prima pagină » Politic » Vanghelie: Candidatura lui Diaconescu arată că PSD este un partid democratic

Vanghelie: Candidatura lui Diaconescu arată că PSD este un partid democratic

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, joi, că înscrierea lui Cristian Diaconescu în competiţia pentru preşedinţia PSD arată că partidul este unul democratic.
Vanghelie: Candidatura lui Diaconescu arată că PSD este un partid democratic
18 feb. 2010, 13:50, Politic

Vanghelie a spus că înscrierea candidaturii lui Diaconescu pentru preşedinţia PSD este un lucru firesc şi democratic.

El a afirmat că a încercat, miercuri seară, prin solicitarea făcută lui Diaconescu de a se alătura echipei lui Mircea Geoană, să strângă cât mai mulţi lideri într-o formulă unitară.

„Nu se poate, nu se poate. Evident că va câştiga cel pe care Congresul îl va considera cel mai bun”, a adăugat el.

Vanghelie a precizat că rămâne în continuare susţinătorul lui Geoană.

„Eu nu m-am răzgândit”, a adăugat el.

Vanghelie a spus că se va înscrie şi el pe lista propusă de Geoană, pentru o funcţie de vicepreşedinte, „când va trebui”.

El a mai afirmat că este posibil ca unii social-democraţi să îşi anunţe candidatura pentru una sau alta din funcţiile de conducere centrale chiar şi în Congresul de sâmbătă.

Vicepreşedintele PSD Cristian Diaconescu şi-a depus, joi, prin intermediar, candidatura la şefia PSD, precum şi lista cu o parte din echipa sa, între care Constantin Nicolescu, Valeriu Zgonea, Vasile Puşcaş, Marian Oprişan, Adrian Severin, Nicolae Bănicioiu, Mădălin Voicu, Dan Mircea Popescu.