Potrivit sursei citate, preşedintele Conisiei de Disciplină a forului lusitan, Ricardo Costa, a confirmat că Săpunaru a fost suspendat şase luni, iar atacantul brazilian al echipei FC Porto, Hulk, patru luni, după incidente ce au avut loc în tunelul de la vestiare, pe stadionul Da Luz, la meciul respectiv.
„Această procedură şi-a urmat termenii normali. Am avut numeroase cazuri disciplinare de rezolvat începând din septembrie, acesta a fost unul dintre cele care au avut prioritate. A fost o decizie rapidă şi fără încălcarea legilor”, a punctat oficialul ligii portugheze.
Potrivit presei lusitane, având în vedere că Hulk şi Săpunaru erau deja suspendaţi provizoriu din data de 22 decembrie, cei doi jucători şi-au ispăşit deja două luni din sancţiune. În cazul în care sancţiunea rămâne în vigoare şi după un eventual apel al clubului FC Porto, Săpunaru nu va putea reveni pe teren mai devreme de 22 iunie.
Liga Profesionistă de Fotbal din Portugalia a iniţiat, la 12 ianuarie, proceduri disciplinare împotriva jucătorilor Hulk şi Cristian Săpunaru, împotriva cluburilor Benfica Lisabona şi FC Porto şi împotriva arbitrului Lucilio Baptista, după incidente ce au avut loc în tunelul de la vestiare, pe stadionul Da Luz, la un meci disputat la 20 decembrie. FC Porto a pierdut partida cu Benfica, scor 0-1, iar la finalul meciului, Hulk şi Săpunaru au fost implicaţi într-un incident la tunelul de acces la vestiare.
În 22 decembrie 2009, Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste Portugheze i-a suspendat provizoriu pe Săpunaru şi Hulk.