„Se poate spune că, odată cu venirile lui Piccolo şi Leonardo am finalizat campania de transferuri. Am reuşit să aducem şapte jucători, dintre care pe doi dintre ei, Kanyuka şi Casal, i-am împrumutat la Alba Iulia, respectiv Mediaş. Ultimul, Roberto de Zerbi, a suferit o operaţie uşoară şi va veni la Cluj înaintea meciului cu Steaua. Probabil că după aceea va intra în programul de pregătire al echipei”, a declarat preşedintele CFR Cluj.
„Nu ştiu dacă avem cel mai bun lot din România, cert e că am adus la echipă jucătorii doriţi şi recomandaţi de staff-ul tehnic. Sincer, cred că cel mai bun transfer e antrenorul Andrea Mandorlini. Faptul că el e aici ne dă speranţa că putem lua titlul şi Cupa României. Cei care s-au coalizat împotriva noastră au în comun doar nivelul de cultură”, a spus Mureşan.
Fundaşul stânga brazilian Leonardo Velloso (22 de ani) a semnat un contract pe 2,5 ani cu CFR Cluj. El a venit liber de contract după despărţirea de echipa olandeză Willem II Tilburg. „E un moment important în viaţa mea să fiu aici, la CFR. Mi-am făcut o impresie foarte bună despre acest club şi am venit să dau tot ce am mai bun. Atmosfera de la echipă e excelentă şi le mulţumesc celor din conducere pentru oportunitatea oferită”, a declarat Velloso.