În cursul unei discuţii telefonice, Filat a apreciat că suma promisă de România reprezintă un ajutor important în situaţia în care se află Republica Moldova.
Boc şi Filat s-au declarat mulţumiţi de dinamica dialogului bilateral, referindu-se şi la realizarea în termenele stabilite a înţelegerilor dintre cele două părţi.
Guvernul Republicii Moldova şi partenerii de dezvoltare au semnat miercuri, la Bruxelles, Programul de asistenţă pentru Moldova pentru anii 2011-2013, în valoare totală de 1,936 miliarde de euro (2,6 miliarde de dolari). Documentul a fost semnat de prim-ministrul moldovean, Vlad Filat, şi Stefan Fuele, comisar european pentru Extindere şi Politica de Vecinătate.
Programul de asistenţă a fost semnat la încheierea Şedinţei Grupului Consultativ – Forumul „Parteneriat pentru Moldova”, co-prezidată şi găzduită de Comisia Europeană şi Banca Mondială şi la care au participat 32 de instituţii bilaterale şi zece organizaţii multilaterale de dezvoltare.
Discuţiile s-au concentrat pe patru domenii generale: priorităţile strategice şi agenda de reformă politică a Guvernului; situaţia macroeconomică şi programul Guvernului de promovare a reformelor economice structurale şi a celor sociale; necesităţile de asistenţă externă şi strategiile pentru a spori eficacitatea acestei asistenţe; răspunsul din partea comunităţii donatoare.
Stefan Fuele, comisarul european pentru Extindere şi Politica de Vecinătate, a declarat că UE susţine deplin programul Guvernului „Relansăm Moldova”. „Pentru Uniunea Europeană, Moldova este mai mult decât un vecin. Moldova este un partener apropiat cu care noi colaborăm pentru ca această regiune din vecinătatea UE să fie mai stabilă şi mai prosperă. Stabilitatea la frontiera UE, de asemenea, ar aduce stabilitate şi pentru UE”, a spus comisarul.