Prima pagină » Cultură-Media » Semnificaţii istorice pentru 1 aprilie

Semnificaţii istorice pentru 1 aprilie

În 1881 s-a născut Octavian Goga, poet, publicist şi om politic. A fost prim-ministrul României în perioada 28 decembrie 1937 – 11 februarie 1938.
Semnificaţii istorice pentru 1 aprilie
01 apr. 2010, 00:18, Cultură-Media

Este autorul volumelor „Poezii” – 1905, „Din umbra zidurilor” – 1913, „Ne cheamă pământul” – 1909, „Cântece fără ţară” – 1916, „Din larg”, poeme postume – 1939 (m. 7 mai 1938).


1578 – S-a născut medicul englez William Harvey (d.1657), format la Cambridge şi la Padova, descoperitorul sistemului circulator la animale în 1616, cercetare publicată în 1628.


1582 – Regele Carol IX al Franţei ordonă schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian (papa Grigore IX: 24.02.1582), renunţându-se la sărbătorirea Anului Nou la 1 aprilie pentru 1 ianuarie, persoanele care uitau fiind păcălite cu invitaţii false de sărbătoare la 1 aprilie.


1697 – S-a născut abatele Prevost, ziarist şi romancier francez.


1815 – S-a născut Otto von Bismarck (d. 1898), cancelar prusian şi apoi german (1862-1890), principal actor politic al unificării Germaniei între anii 1864-1871.


1866 – A fost înfiinţată Societatea Literară Română, care se va numi, din 1867, „Societatea Academică Română”, iar din 1879 se va transforma în „Academia Română”.


1873 – S-a născut Serghei Rahmaninov (d.1943), compozitor, pianist şi dirijor rus de origine tătară, reprezentant al curentului romantic târziu în muzică.


1873 – Vasul cu aburi britanic ”Atlantic” se scufundă în largul insulei canadiene Nova Scotia din Oceanul Atlantic, provocînd moartea a 547 de persoane.


1875 – S-a născut Edgar Wallace (d. 1932, Hollywood), corespondent de război, dramaturg şi scriitor de romane poliţiste britanic, autor a 175 de romane şi 24 de piese de teatru.


1891 – William Wrigley înfiinţează compania care-i poartă numele, oferind iniţial promoţional pentru fiecare pachet de praf de copt lama de gumă de mestecat care-l va face celebru.


1918 – Înfiinţarea Royal Air Force în Marea Britanie, în contextul efortului de cîştigare a primului război mondial, prin unificarea Royal Flyng Corps (1912) cu Royal Navy Air Service (1914).


1920 – S-a născut Toshiro Mifune (d.1997), actor japonez care a jucat în peste 170 de filme, cunoscut prin rolurile din filmele ”Cei şapte samurai” (1954) şi ”Shogun” (1980).


1922 – S-a născut William Manchester, scriitor şi biograf american, autor a 18 cărţi traduse în 20 de limbi, cea mai cunoscută fiind ”Moartea unui preşedinte” (1967), referitoare la J.F. Kennedy.


1924 – Politicianul german nazist Adolf Hitler este condamnat la 5 ani de închisoare pentru participarea la puciul de la Munchen de la 9.11.1923, dar va efectua numai 9 luni din pedeapsă.


1929 – S-a născut, în Cehoslovacia, Milan Kundera, scriitor şi disident în regimul comunist din această ţară, promotor al ”Primăverii de la Praga” (1968), refugiat în Franţa în 1975.


1937 – Portul arab Aden, ocupat de Royal Navy în 1839 pentru a proteja comerţul cu India, devine colonie a Coroanei britanice pînă la obţinerea independenţei în 1967 (Yemenul de Sud).


1948 – Forţele sovietice din Germania blochează căile de comunicaţie către sectoarele de ocupaţie american, britanic şi francez din Berlin, declanşând prima criză a ”Războiului Rece”.


1960 – La Cap Canaveral (Florida, SUA), NASA lansează primul satelit meteorologic, TIROS 1 (120 kg şi două camere TV), care a fost operaţional timp de 78 de zile.


1970 – Preşedintele american Richard Nixon semnează Public Health Cigarette Smoking Act, prin care se interzice apariţia reclamelor pentru ţigări la radio şi tv şi se impune obligativitatea tipăririi pe pachete a textului: „Warning: The Surgeon General Has Determined that Cigarette Smoking Is Dangerous to Your Health.”


1973 – Lansarea ”Proiect Tiger”, program de protecţie a tigrilor din India iniţiat de premierul Indira Gandhi (1966-1974), al cărui succes va determina chiar diminuarea aplicării sale.


1976 – Fondarea companiei ”Apple Computers”, în Silicon Valley (California, SUA), de către Steve Jobs şi Steve Wozniak, care va lansa în anii ’80 computerul personal MacIntosh.


1979 – Instaurarea Republicii Islamice în Iran avînd ca ghid spiritual pe viaţă pe ayatollahul Ruhollah Khomeiny, prin votul a 98% din participanţii la referendumul organizat după revoluţia care l-a răsturnat de la putere pe şahul Reza Pahlavi în ianuarie-februarie.


2001 – Fostul preşedinte iugoslav Slobodan Miloşevici (1997-2000) se predă forţelor poliţiei, pentru a fi trimis în faţa Tribunalului internaţional pentru crime de război în fosta Iugoslavie de la Haga.


2008 – A murit Sabin Bălaşa, pictor român, autor şi regizor de filme de pictură animată, cât şi scriitor (n. 17 iunie 1932).