„Am vrut mereu să lucreze într-un club de fotbal, am ajuns într-o fermă amuzantă. De două luni, oamenii au mers în cercuri aici, repetând ca şi cum ar fi în transă: ŢSKA, banii, ŢSKA, banii. Aceasta nu este ŢSKA Sofia. Am sentimentul că proprietarul clubului (n.r. – Dimitar Borisov) nu este altceva decât un psihiatru. Un pacient, un român numit Ioan Andone (n.r. – fostul antrenor principal al echipei ŢSKA ) şi-a primit deja banii şi a părăsit acest spital de nebuni”, a precizat Karaivanov ziarului bulgar.
Karaivanov a fost numit în funcţie la ŢSKA Sofia, în iarnă, la puţin timp după sosirea la echipă a tehnicianului român Ioan Andone, dar a plecat după doar trei luni.
Andone şi-a rezilitat contractul cu formaţia ŢSKA Sofia, la 30 martie, de la acea dată antrenor interimar al echipei fiind fostul secund Adalbert Zafirov. La doar o zi după plecarea de pe banca tehnică a echipei bulgare, Ioan Andone a semnat cu Rapid Bucureşti un contract până la sfârşitul acestui sezon, cu drept de prelungire pe încă trei ani.
Potrivit site-ului sofiaecho.com, tensiunea la ŢSKA este în creştere din cauza faptului că gruparea sofiotă are mari problemele financiare, rezultând întârzieri ale plăţilor salariilor jucătorilor şi oficialilor. Acest lucru ar putea să fi contribuit la decizia de plecare a lui Andone şi cu siguranţă pare că a afectat şi hotărârea lui Karaivanov.
La formaţia sofiotă evoluează atacantul român Daniel Pancu şi mijlocaşul Florentin Petre.