Ban a precizat că „îl va trimite în calitate de emisar special pe Jan Kubis” în Kîrgîzstan, precizând că diplomatul „va ajunge mâine (vineri)” la faţa locului.
În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la Ministerul austriac de Externe, la sfârşitul întrevederii sale cu ministrul de Externe, Michael Spindelegger, secretarul general al ONU a precizat că „Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa va trimite de asemenea un reprezentant”.
Într-o conversaţie telefonică joi dimineaţă cu ministrul kazah de Externe, Kanat Saudabaiev, a cărui ţară deţine preşedinţia anuală a OSCE, Ban a „convenit” cu acesta că emisarii speciali „trebuie să se coordoneze la faţa locului”.
Liderii opoziţiei din Kîrgîzstan au anunţat miercuri căderea Guvernului, ca urmare a ciocnirilor violente dintre poliţie şi opozanţi, care s-au soldat cu zeci de morţi şi au provocat fuga preşedintelui kîrgîz, Kurmanbek Bakiev.
Puterea a fost înlăturată după ce sute de manifestanţi au luat cu asalt sediul Parlamentului şi al preşedinţiei din Bişkek, pe fondul incidentelor violente care au provocat moartea a cel puţin 68 de persoane şi rănirea altor 527, potrivit Ministerului Sănătăţii.