Prima pagină » Life-Inedit » Ozzy Osbourne a dat unui cerşetor un lănţişor de 3.450 de euro

Ozzy Osbourne a dat unui cerşetor un lănţişor de 3.450 de euro

Rockerul Ozzy Osbourne i-a dăruit unui cerşetor un lănţişor în valoare de circa 3.000 de lire sterline (3.450 de euro), informează hellomagazine.com.
Ozzy Osbourne a dat unui cerşetor un lănţişor de 3.450 de euro
25 apr. 2010, 14:52, Life-Inedit

În timp ce se plimba pe stradă, Ozzy a fost abordat de un cerşetor care i-a cerut bani. Căutându-se în buzunare, Ozzy Osbourne a constatat că nu are bani la el şi i-a oferit lănţişorul pe care îl purta la gât în acea zi.

Potrivit unei surse, care a relatat această întâmplare pentru cotidianul britanic Daily Star, celebrul rocker i-a cerut cerşetorului să se roage pentru o lume mai bună.

Ozzy Osbourne este fostul solist al trupei Black Sabbath, înfiinţată în Birmingham, Marea Britanie, în 1968. De-a lungul anilor, Black Sabbath a vândut peste 100 de milioane de albume la nivel mondial.

Cuplul Ozzy Osbourne-Sharon Osbourne este considerat unul dintre cele mai bogate din Marea Britanie, cu o avere estimată la peste 110 milioane de lire sterline (127 de milioane de euro).