Potrivit MTI, după numărarea a 88 la sută din voturi, alianţa Fidesz-KDNP (creştin-democraţi) ar urma să obţină 262 de mandate în Parlament din totalul de 386, după ce a primit 67,88 la sută din voturi. O majoritate de două treimi necesită 258 de mandate.
Socialiştii ar obţine 59 de mandate, cu 15,28 la sută din voturi, iar partidul radical naţionalist Jobbik 47 de mandate, cu 12,18 procente. Partidul Politica Poate Fi Diferită (LMP) obţine 16 mandate, cu 4,15 procente. De asemenea, va exista un parlamentar independent şi unul susţinut de Fidesz, KDNP şi MVMP.
De altfel, Institutul de sondare Szonda Ipsos preconizase, într-un sondaj efectuat în ultimele două zile, că alianţa Fidesz-KDNP va obţine majoritatea absolută de două treimi, cu 264 de mandate, socialiştii 58 de mandate, Jobbik 48 şi LMP 16.
Primul tur de scrutin adusese deja o largă majoritate formaţiunii de opoziţie de dreapta Fidesz, condusă de Viktor Orban, şi confirmase intrarea istorică a extremei-dreapta în Parlament, prin partidul Jobbik, şi o aspră înfrângere a socialiştilor după opt ani de guvernare.
Miza celui de-al doilea tur de scrutin era dacă Fidesz va obţine singur majoritatea de două treimi din mandate, care îi va permite să implementeze reforme constituţionale.