Sportivul a declarat că, în noaptea de luni spre marţi, va porni spre vârf şi crede că va reuşi să urce fără probleme, pentru că prognoza meteo arată că nu va fi vânt.
„Acum ne odihnim în tabăra patru, la 7.200 de metri. O să plecăm noaptea care urmează spre vârf. Cred că o să fie bine, avem noroc de vreme bună şi s-a anunţat că nu o să fie vânt, ceea ce e bine. E zăpada un pic mare în prima parte a traseului, dar apoi, spre vârf, o să fie stratul mai mic. Sper ca mâine (marţi – n.r.) să dau o veste bună tuturor”, a spus Horia Colibăşanu.
Potrivit sursei citate, echipa va lăsa toate obiectele, corturile, sacii de dormit, în tabăra patru şi va urca încontinuu până pe vârf, după care va coborî în tabăra patru. Alpinistul a spus că nu vor mai monta o altă tabără, intermediară, pentru că echipamentul doar le-ar îngreuna ascensiunea.
Atingerea vârfului Annapurna ar însemna o premieră pentru alpinismul românesc. Alpinistul Horia Colibăşanu a urcat, în premieră, pe K2, Manaslu şi Dhaulagiri, toate trei vârfuri de peste opt mii de metri.
Expediţia din acest an „Slatina – Annapurna 2010” va dura cel mult până la 1 iunie.
Pentru această expediţie, Horia Colibăşanu s-a pregătit din noiembrie 2009 şi a făcut zilnic antrenamente la bazinul de înot al Universităţii Politehnica din Timişoara, pe stadionul echipei FC Timişoara sau în cinci săli de fitness din oraş. Costul expediţiei se ridică la aproape 24.000 de euro, cei mai mulţi bani fiind alocaţi de Primăria Slatina, oraş în care Horia a copilărit. De asemenea, i-au mai acordat finanţare şi sponsorii mai vechi.
La expediţia din acest an participă şi alpiniştii din Polonia Piotr Pustelnik, Kinga Baranowska şi, din Slovacia, Peter Hamor. Horia Colibăşanu a spus că dedică această expediţie prietenului său spaniol Inaki Ochoa de Olza, cel cu care a mai încercat să urce pe Annapurna în 2007 şi în 2008, ultima expediţie fiindu-i fatală alpinistului din Spania, care a făcut un atac cerebral şi a murit.