„Câteodată mă gândesc mai bine să abrogăm această Constituţie, întrucât ea ne încurcă să mergem înainte, dar este legea fundamentală. Dacă la început spuneam că avem o criză constituţională, acum am ajuns chiar în impas, întrucât varianta, proiectul recomandat de Comisia de la Veneţia nu mai poate fi realizat”, a declarat Mihai Ghimpu.
El a amintit că facţiunea Partidului Comuniştilor a spus că nu votează până la alegeri modificarea articolului 78 din Constituţia Republicii Moldova, „deci numai după alegeri, ceea ce înseamnă că prin Parlament noi nu putem depăşi criza constituţională”.
„Şi atunci, alegeri anticipate de dragul alegerilor. Venim înapoi în Parlament şi iar ne întâlnim cu acest mecanism. Asta înseamnă că nu depăşim criza constituţională. De aceea, eu rămân fidel ideii mele pe care am lansat-o de la bun început, că această criză poate fi soluţionată doar prin referendum. Urmează să avem discuţii din nou cu Comisia de la Veneţia, poate găsim susţinere. Altfel, vom avea în fiecare an de două ori alegeri. Şi fără preşedinte”, a conchis Ghimpu.