Între cei 29 de copii înjunghiaţi la şcoala din Taixing, un oraş din provincia Juangsu, mai mulţi erau grav răniţi. Potrivit agenţiei oficiale, „cinci copii erau într-o stare critică, după atacul comis de bărbatul în vârstă de 47 de ani”.
„Starea celor cinci grav răniţi este stabilă. Nici unul nu a murit”, a precizat ulterior oficialul local, Zhu.
Presupusul agresor, Xu Yuyuan, şomer, a păstruns într-o clasă, înarmat cu un cuţit de 20 de centimetri cu care i-a rănit pe copii, anunţa agenţia oficială. Yuyuan a fost arestat. Majoritatea copiilor atacaţi aveau vârsta de patru ani.
Trei adulţi, doi educatori şi un paznic, au fost, de asemenea, răniţi, potrivit agenţiei.
Contactat de AFP, un oficial municipal a precizat anterior că „paznicul şcolii, profesori şi elevi au fost atacaţi”.
„Răniţii primesc îngrijiri la spital şi până în prezent nu a fost anunţat niciun deces”, a declarat el.
Pe Internet circulau informaţii, postate uneori de martori, potrivit cărora unele dintre victime erau deja moarte.
Pe aceste site-uri erau de asemenea publicate fotografii cu persoane adunate în faţa şcolii, după anunţarea acestei tragedii.
Cu o zi înainte, un profesor, aflat în concediu medical din 2006, din cauza unor probleme mentale, a rănit 16 copii şi un coleg de-al său într-o şcoală primară din Leizhou, în provincia meridională Guangdong, potrivit instituţiilor media oficiale..
Chen Kanbing, în vârstă de 33 de ani, a comis, de asemenea, atacul cu un cuţit, după care a sărit de la o fereastră a şcolii, aparent pentru a se sinucide, potrivit publicaţiei China Daily.
El a fost arestat, precizează acest cotidian de limbă engleză.
Cinci dintre micile victime erau grav rănite, dar toate se aflau, joi, în stare stabilă, potrivit unui oficial al spitalului din Leizhou, citat de China Nouă.
Această dramă s-a produs în ziua în care, într-o provincie vecină, Fujian, era executat un bărbat care a fost condamnat la moarte pentru că a omorât opt elevi, cu o lună înainte.
Zheng Minsheng, un fost medic, în vârstă de 42 de ani, i-a înjunghiat pe copii, la 23 martie, din cauza unor frustrări privind viaţa sa profesională şi afectivă, potrivit agenţiei.
În timpul procesului, el a mărturisit că i-a „ucis în mod intenţionat”, iar toate apelurile împotriva condamnării sale la moarte au fost, ulterior, respinse.