Întrebat dacă ben Laden se ascunde în Iran, Ahmadinejad a calificat această supoziţie „hilară”. „Am auzit că s-ar afla la Washington”, a replicat preşedintele iranian.
„Este adevărat. Acolo este. Pentru că este un vechi partener al lui Bush. Într-adevăr, erau colegi altă dată. Erau amândoi în domeniul petrolului, au lucrat împreună. Domnul ben Laden nu a cooperat niciodată cu Iranul, dar a cooperat cu domnul Bush”, a declarat Ahmadinejad, fără să precizeze dacă se referea la preşedintele american George Bush (1989-1993) sau la fiul acestuia, George W. Bush, preşedinte în perioada 2001-2009.
„Să fiţi siguri că se află la Washington. Cred că are şanse mari să fie acolo”, a adăugat el, rămânând în continuare serios.
Preşedintele iranian se află în prezent într-o vizită în Statele Unite, unde a susţinut, luni, la New York, un discurs la sediul ONU, în deschiderea Conferinţei de revizuire a Tratatului de Neproliferare Nucleară.
Ahmadinejad a cerut, cu această ocazie, suspendarea Statelor Unite din cadrul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), organismul ONU însărcinat cu supervizarea şi reglementarea activităţilor nucleare din întreaga lume.