Lena Horne a decedat, duminică, la Presbyterian Hospital din New York, a anunţat Gloria Chin, purtătoarea de cuvânt a acestei clinici.
În anii 1940, Lena Horne a fost una dintre primele cântăreţe de culoare care a fost angajată să cânte alături de o orchestră alcătuită din muzicieni albi şi una dintre puţinele staruri de culoare care a semnat un contract important cu un studio mare de la Hollywood, Metro-Goldwyn-Mayer Inc. (MGM).
În 1943, Lena Horne a interpretat rolul Selina Rogers în musicalul „Stormy Weather”. Piesa cu acelaşi titlu interpretată de cântăreaţa americană în acest musical a devenit un adevărat hit în Statele Unite ale Americii şi pe plan mondial.
În 1981, Lena Horne a fost recompensată cu un premiu Tony pentru spectacolul ei de pe Broadway intitulat „Lena Horne: The Lady and Her Music”.
Lena Horne a fost şi o activistă pentru drepturile persoanelor de culoare şi a participat la celebrul marş de la Washington din august 1963.
Artista a fost recompensată cu patru premii Grammy, iar în 1984 a primit distincţia Kennedy Center Honors, decernată de John F. Kennedy Center for the Performing Arts.