Fotografia aminteşte de cea realizată de Annie Leibowitz în august 1991, cu actriţa americană Demi Moore, însărcinată în şapte luni, apărând goală pe coperta ediţiei americane a revistei Vogue. Această imagine a provocat atunci un mare scandal.
„Ceea ce a contat pentru noi a fost să arătăm cât este feminitatea de frumoasă şi că a avea o imagine pozitivă despre propriul corp este posibil în orice circumstanţe”, a declarat Claudia Schiffer, în vârstă de 39 de ani, care va naşte peste câteva zile cel de-al treilea ei copil.
Următorul număr al revistei Vogue, care apare miercuri, îi este dedicat în întregime. Aceasta este cea de-a 13-a apariţie a celebrului model german pe coperta Vogue Germania, prima dintre ele petrecându-se în urmă cu exact 20 de ani.
„Prima mea copertă pentru Vogue a fost un moment foarte special. 20 de ani mai târziu, acest număr mă face din nou să simt din nou acele lucruri puternice. Nu mă aşteptam”, a declarat modelul german.
Claudia Schiffer este căsătorită de opt ani cu britanicul Matthew Vaugh, cu care are un fiu, Casper, în vârstă de şase ani, şi o fiică, Clementine, în vârstă de cinci ani. Familia locuieşte în Marea Britanie, unde are o vilă la Londra şi o casă de vacanţă în comitatul Suffolk.
Claudia Schiffer, descoperită într-o discotecă din oraşul Düsseldorf din vestul Germaniei în 1987, va împlini 40 de ani pe 25 august. Graţie compatriotului ei, Karl Lagerfeld, directorul artistic al casei Chanel, Claudia Schiffer şi-a câştigat celebritatea pe plan mondial, după ce a devenit imaginea renumitei case de modă pariziene.