Medicul Tudor Ciuhodaru, şeful UPU din cadrul Spitalului de Urgenţe din Iaşi, a declarat că sâmbătă şi duminică un număr de 21 de persoane, majoritatea tineri, au ajuns la spital, opt dintre aceştia consumând produse etnobotanice, trei cannabis, iar restul fiind cu intoxicaţii voluntare sau accidentale.
Unul dintre pacienţi, în vârstă de 28 de ani, le-a spus medicilor că a fost intoxicat cu produse etnobotanice, ajungând la spital cu probleme de respiraţie şi dureri în zona inimii.
„A fost preluat rapid în UPU, necesitând intervenţia de urgenţă a echipei de gardă. S-au luat măsuri de îndepărtare a toxinelor din organism. El a susţinut că a fost intoxicat cu produse etnobotanice, iar când şi-a revenit a solicitat prezenţa Poliţiei pentru a depune plângere”, a spus medicul Tudor Ciuhodaru.
Şeful UPU de la spitalul ieşean a precizat că toţi cei 21 de pacienţi au fost stabilizaţi, evoluţia stării lor de sănătate fiind una favorabilă.
Ciuhodaru a adăugat că pacienţii vor mai sta câteva zile în spital, ei fiind internaţi la Secţia de Toxicologie.