Prima pagină » Social » Copil cu arsuri grave la spital, după ce s-a electrocutat în timp ce se juca în Triajul CFR Ţăndărei

Copil cu arsuri grave la spital, după ce s-a electrocutat în timp ce se juca în Triajul CFR Ţăndărei

Un copil de 11 ani din Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, a fost transportat, vineri seară, la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu" din Capitală, cu arsuri pe 70% din suprafaţa corpului, după ce s-a electrocutat în timp ce se juca în Triajul Staţiei CFR Ţăndărei.
Copil cu arsuri grave la spital, după ce s-a electrocutat în timp ce se juca în Triajul CFR Ţăndărei
21 mai 2010, 23:09, Social

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ialomiţa, poliţiştii au fost sesizaţi despre incident prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, de către o femeie, martor la incident.

„În urma cercetărilor efectuate de o echipă operativă din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Ţăndărei, s-a stabilit că victima, împreună cu un alt minor, se juca în zona triajului, iar în momentul în care s-a urcat pe un utilaj aparţinând CFR Constanţa, garat pe linia a şasea a staţiei, a intrat în câmpul de inducţie a reţelei electrice de contact, electrocutându-se.Pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate, minorul a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă Slobozia, fiind ulterior transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Grigore Alexandrescu» din Capitală”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Ialomiţa, inspectorul Daniela Salaoru.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar lucrătorii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Ţăndărei continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc incidentul.