Darina Pavlova a fost întrebată de presă despre relaţia ei cu premierul italian după ce a apărut în mod misterios la o conferinţă de presă pe care acesta a susţinut-o alături de omologul său bulgar, Boiko Borisov, relatează site-ul Novinite.com. Ea a refuzat să îşi explice prezenţa.
Potrivit unor informaţii neoficiale, Pavlova ar fi fost prezentă şi la prânzul oferit în onoarea celor doi premieri.
Întrebată de presă despre posibilitatea unei nunţi cu premierul italian, Pavlova a declarat: „Adevărul este că pentru o nuntă este nevoie de două persoane. Dacă premierul Berlusconi are ceva de spus, lăsaţi-l să spună, întrebaţi-l”.
În iunie 2009, Berlusconi îşi exprima admiraţia faţă de fiica cea mică a lui Pavlova, în prezenţa omologului său bulgar din perioada respectivă, Serghei Ştanişev. „Adevărul este că Pavlova are o fiică fantastică. Şi îmi cunoşti pasiunea pentru minore”, i-a spus Berlusconi lui Stanişev.