„Cu Cristi Pustai am colaborat foarte bine, vorbesc rezultatele de la sine şi din punctul meu de vedere nu văd niciun motiv pentru a ne despărţi de el. Este un antrenor tânăr, de perspectivă, iar eu sper ca în negocierile pe care le vom avea în cursul săptămânii viitoare să ajungem la un consens şi să continuăm împreună ceea ce am început aici, la Mediaş. Probabil, pentru anul viitor ne vom propune un obiectiv mai îndrăzneţ faţă de ceea ce am realizat în acest an şi cred că şi pentru el ar fi o motivaţie în plus. Consider că încă un an pe banca Gazului Metan îl va ajuta şi pe el să-şi consolideze începutul de carieră. Noi nu am mai discutat cu niciun alt antrenor, nici nu avem de gând să o facem. Este primul cu care am vorbit şi sper, cum mai spus, să şi ajungem la o înţelegere”, a precizat Cindrea.
Gaz Metan Mediaş a terminat sezonul 2009/2010 al Ligii I pe locul 10.