Salariaţii au acuzat nechitarea a 50% din salariile cuvenite la 15 mai, respectiv 100% din cele programate pentru 30 mai, precizează conducerea Vulcan, într-un comunicat remis MEDIAFAX.
„Întârzierile salariale menţionate sunt cauzate de întârzierile la plată ale unor beneficieri care, în parte, depind de alocaţiile la bugetul de stat„, a declarat, în comunicat, directorul general al companiei, Marin Măciucă.
Pe de altă parte, compania susţine că acţiunea sindicaliştilor contravine prevederilor legale în vigoare, respectiv Legii 168/1999 şi Codului Muncii.
„Precizăm, de asemenea, că administraţia va lua măsuri pentru ca săptămâna viitoare să fie achitate drepturile salariale”, se mai arată în comunicat.
Vineri dimineaţa, câteva sute de muncitori ai companiei au declanşat un protest spontan, nemulţumiţi de neplata salariilor. Reprezentanţi ai conducerii Uzinei Vulcan din Bucureşti au început ulterior negocierile cu liderii sindicali şi cu muncitorii pentru stingerea conflictului şi reluarea lucrului.