Prima pagină » CM 2010 » Robert Green: Nu am nicio scuză

Robert Green: Nu am nicio scuză

Portarul naţionalei Angliei, Robert Green, autorul unei greşeli în timpul meciului de sâmbătă, cu SUA, scor 1-1, din grupa C de la Cupa Mondială, a recunoscut că nu are "nicio scuză", dar îşi doreşte să-şi păstreze postul de titular.
Robert Green: Nu am nicio scuză
13 iun. 2010, 13:05, Sport

„Nu am nicio scuză, dar asta e viaţa. Vreau să-mi reprezint ţara cât mai mult posibil, dar dacă trebuie să plătesc pentru această greşeală, atunci aşa să fie. Îmi asum responsabilitatea”, a spus Green, care a scăpat în poartă un şut aparent fără pericol al mijlocaşului Clint Dempsey.

Selecţionerul Fabio Capello a anunţat că nu s-a decis dacă Green îşi va păstra postul de titular sau dacă va fi înlocuit cu David James sau Joe Hart, în jocul de vineri contra Algeriei. Potrivit lui James, tehnicianul italian nu a comunicat decizia de a-l titulariza pe Greeen cu SUA decât „cu cinci minute înainte de anunţarea echipei”.

„Felul cum trebuie să reacţionez este să nu mă las influenţat, indiferent de numărul de meciuri pe care îl voi juca. Trebuie să ţin capul ridicat şi să mă asigur că acea greşeală nu se va mai întâmpla. Am 30 de ani, nu mai sunt un puşti. Sunt suficient de puternic pentru a merge mai departe şi să fiu gata pentru urmatorul meci”, a adăugat Green.

Reprezentativa Angliei a remizat, sâmbătă, scor 1-1 (1-1), în faţa echipei Statelor Unite ale Americii în primul meci din Grupa C de la Cupa Mondială din Africa de Sud, disputat pe stadionul Royal Bafokeng din Rustenburg. Golurile au fost marcate de Gerrard ‘4, pentru Anglia, respectiv Dempsey ’40, pentru SUA, fotbalistul american profitând de o eroare a portarului Green, care a scăpat în plasă balonul şutat de la aproximativ 25 de metri.

Află aici care este programul Cupei Mondiale