În ultimii ani, muzicianul britanic a avut parte de o viaţă particulară destul de agitată, fiind obligat să treacă printr-un divorţ, intens mediatizat, de modelul Heather Mills, care s-a dovedit a fi în cele din urmă extrem de costisitor pentru cântăreţ.
Din acest motiv, Paul McCartney a simţit, la un moment dat, că are nevoie de ceva care să îl ajute să rămână calm în timp ce călătoreşte.
Fostul membru al trupei Beatles a recunoscut că ţine această statuetă a lui Buddha în cabina sa din spatele scenei şi că o ia cu el la fiecare concert pe care îl susţine.
Paul McCartney, care va împlini 68 de ani la sfârşitul acestei săptămâni, este renumit pentru cererile sale originale pe care le adresează organizatorilor de show-uri. Weekend-ul trecut, participând la festivalul Isle Of Wight, echipa de producţie a legendarului muzician britanic, formată din 170 de persoane, a ocupat întreaga zonă din spatele scenei. Paul McCartney a insistat, ca de obicei, ca toate preparatele servite să fie vegetariene.
După concertul susţinut, duminică, în faţa a 55.000 de fani, Paul McCartney s-a întors cu elicopterul la reşedinţa sa din Rye, din comitatul East Sussex (Marea Britanie), pentru a petrece câteva zile împreună cu fiica sa, Beatrice, în vârstă de şase ani.
Starul britanic are o relaţie de câţiva ani cu americanca Nancy Shevell, în vârstă de 49 de ani, moştenitoarea unei averi de 400 de milioane de dolari.
Paul McCartney a format alături de John Lennon, George Harrison şi Ringo Starr trupa Beatles, unul dintre cele mai faimoase şi de succes grupuri din istoria muzicii rock, având la activ peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.