Acest volum, intitulat „While I Was Growing Up”, se bazează pe amintirile din copilărie ale fostului secretar de stat american şi pe o serie de însemnări ale părinţilor ei, dar va conţine şi câteva interviuri cu personalităţi contemporane şi va acoperi perioada cuprinsă între 1937 – anul naşterii lui Madeleine Albright – şi 1948.
Copilăria fostului secretar de stat american a fost marcată de o serie de evenimente importante, precum invadarea Cehoslovaciei de trupele naziste, Holocaustul, apariţia erei atomice, înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor Unite şi răspândirea comunismului în Europa.
„Madeleine Albright rememorează cu această ocazie alegerile de ordin moral cu care s-au confruntat atât oamenii de stat, cât şi cetăţenii obişnuiţi, în acea perioadă, explicând, totodată, deciziile istorice care i-au afectat familia”, se afirmă într-un comunicat emis de editura Harper Collins.
Madeleine Albright s-a născut în Praga, în fosta Cehoslovacie. Deşi a fost crescută pentru a respecta canoanele religiei romano-catolice, Madeleine Albright a aflat la maturitate că părinţii ei au fost evrei şi că 12 membri ai familiei sale au pierit în lagărele de concentrare naziste.
Madeleine Albright a deţinut funcţia de secretar de stat în timpul administraţiei preşedintelui Bill Clinton, din 1997 până în 2001.
Acest volum de memorii va fi publicat în 2012.