Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că acţiunea este cea mai mare declanşată la nivel naţional pentru combaterea evaziunii fiscale şi a contrabandei. La operaţiune iau parte peste 300 de poliţişti economici, ofiţeri ai Poliţiei Române şi autorităţi din şapte judeţe ale ţării.
Ciocan a precizat că absolut toate standurile din complexele comerciale Europa şi Dragonul Roşu sunt verificate, miercuri dimineaţă. Poliţiştii urmăresc depistarea de mărfuri contrafăcute sau dovezi de evaziune fiscală.
Mărfurile cu acte în neregulă sau contrafăcute vor fi confiscate sau distruse, a mai spus Christian Ciocan.
Totodată, pentru a împiedica unii comercianţi să scoată mărfurile din Capitală, poliţiştii au organizat filtre la două ieşiri din Bucureşti, precum şi în alt judeţ, pe unde câţiva dintre aceştia ar fi încercat deja să scoată încărcăturile din ţară.
În centrul complexului Europa au fost instituite echipe ale SPIR şi ale Serviciului de Intervenţii pentru Acţiuni Speciale (SIAS), în scopul menţinerii ordinii publice.
Acţiunea a fost demarată după ce, săptămâna trecută, a fost adoptată OUG de combatere a evaziunii fiscale, ce acordă poliţiei competenţe sporite în lupta împotriva acestui fenomen. Astfel, de atunci, toţi poliţiştii au fost instruiţi pentru operaţiune, fiind coordonaţi de Direcţia de Investigare a Fraudelor (DIF) din Poliţia Română.
Ciocan a mai precizat că lupta împotriva evaziunii fiscale a devenit prioritatea zero pentru poliţie şi că astfel de acţiuni vor continua.