Jörg Peter P., un lăcătuş în vârstă de 46 de ani care locuieşte în vestul Germaniei, a fost arestat în martie, în baza unei cereri de extrădare formulate de Belgia.
El era suspectat de 18 violuri şi zeci de agresiuni sexuale. Ulterior, acesta a recunoscut aproape 300 de astfel de fapte dintr-un total de 1.000 de tentative.
Potrivit Parchetului, bărbatul folosea aproape mereu aceeaşi stratagemă pentru a-şi impresiona victimele: suna la uşa acestora şi, pretinzând că este paralizat la ambele mâini din cauza unui handicap, le cerea să îl ajute să urineze.
Victimele sale erau femei în a căror casă intra, dar şi personal medical din azile sau rezidente ale campusurilor universitare din Düsseldorf (vest).
Potrivit săptămânalului Focus, Parchetul nu l-a pus sub acuzare pe Jörg Peter P. „decât pentru trei cazuri de viol cu circumstanţe agravante şi şase tentative”, invocând motive de „economie procedurală”.
Avocatul său, citat de revistă, evocă o „copilărie dificilă” şi „probleme de dezvoltare” pentru a explica faptele clientului său.