Prima pagină » Știri externe » Germania: Festivalul Love Parade primise autorizaţie pentru 250.000 de persoane

Germania: Festivalul Love Parade primise autorizaţie pentru 250.000 de persoane

Zona în care a avut loc Love Parade din Duisburg (vestul Germaniei), unde 19 persoane au murit într-o busculadă, obţinuse autorizaţie pentru a primi 250.000 de persoane, afirmă duminică revista Der Spiegel, citând un document administrativ.
Germania: Festivalul Love Parade primise autorizaţie pentru 250.000 de persoane

Numărul autorizat al participanţilor a fost limitat la 250.000 din cauza lipsei unor planuri de intervenţie a pompierilor şi a măsurilor de securitate insuficiente, scrie SpiegelOnline, referindu-se la un document din 21 iulie 2010, adresat companiei organizatoare a festivalului de muzică techno, Lopavent.

Potrivit revistei, poliţia a şters documentele referitoare la Love Parade, dintre care ordine de intervenţie, rapoarte şi hărţi care figurau în computerele funcţionarilor desemnaţi să se ocupe de eveniment.

„Marele aspirator a ajuns foarte repede”, a declarat un poliţist, sub acoperirea anonimatului.

Cu puţin timp înainte de producerea dramei la intrarea într-un tunel, singura cale de acces la o fostă gară pentru mărfuri, organizatorii evenimentului au menţionat 1,4 milioane de participanţi, cifră neconfirmată de poliţie.

Terenul, cu o suprafaţă de 120.000 de metri pătraţi”, „putea primi până la 300.000 de persoane (şi) nu era plin”, a dat asigurări, duminică, Wolfgang Rabe, şeful celulei de criză din acest oraş din vestul Germaniei.

O anchetă judiciară a fost deschisă pentru elucidarea acestui accident, care s-a soldat, sâmbătă, cu moartea a 19 persoane, dintre care şapte străini, şi cu rănirea altor 340 de participanţi.