British Petroleum a anunţat că plecarea lui Hayward, în vârstă de 53 de ani, va avea loc „de comun acord” cu acesta, iar preşedintele Carl-Henric Svanberg a dat asigurări, într-un comunicat, că echipa de conducere este „profund întristată de pierderea unui director general al cărui succes, timp de trei ani, la conducerea performanţelor întreprinderii, a fost atât de mult admirată, şi într-un mod atât de meritat”.
Dudley, în vârstă de 54 de ani, coordonează, din iunie, eforturile grupului împotriva mareei negre în Golful Mexic. Anterior, el a condus co-întreprinderea British Petroleum în Rusia, TNK-BP, timp de cinci ani, pe care a fost nevoit să o părăsească, în mod neaşteptat, în 2008, în urma unei dispute cu coacţionarii.
Dudley va fi primul director de altă naţionalitate decât britanică al British Petroleum, iar prezenţa sa la şefia grupului are ca obietiv să-i calmeze pe americani. În schimb, Hayward este numit în cadrul Consiliului de Administraţie al TNK-BP, pe un post fără atribuţii executive.