Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de MApN, în urma producerii catastrofei aeriene de luni, din judeţul Braşov, echipele de căutare-salvare nu au găsit supravieţuitori.
Comisia de cercetare a cauzelor producerii acestui accident, numită de ministrul Apărării Naţionale, continuă investigaţiile împreună cu reprezentanţii Parchetului General şi cu experţi criminalişti.
Alături de cei şase militari israelieni, în accidentul aviatic şi-a pierdut viaţa şi căpitanul Ştefan-Claudiu Dragnea, încadrat la Statul Major al Forţelor Aeriene.
Ofiţerul român, în vârstă de 31 de ani, era căsătorit şi a absolvit Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” în anul 2002.
„Ministrul Apărării Naţionale Gabriel Oprea îşi exprimă profundul regret pentru pierderea vieţii celor şapte militari şi transmite condoleanţe familiilor îndoliate”, se arată în comunicat.
Prin ordin al ministrului Apărării, miercuri, la ora 8.00, în toate unităţile militare din ţară şi din teatrele de operaţii vor fi organizate ceremonii militare şi religioase, de comemorare a militarilor care şi-au pierdut viaţa în catastrofa aviatică din judeţul Braşov.
MApN a anunţat, luni seară, că un elicopter israelian de tip CH 53 care avea la bord şase militari israelieni şi unul român a pierdut legătura radio cu centrul de Raportare Control al exerciţiului aerian, ulterior „epava” aparatului de zbor fiind localizată din aer în zona Fundata – Zărneşti. La bordul elicopterului se aflau şase militari israelieni şi un militar român.
Echipe de salvamontişti au ajuns, marţi dimineaţă, în zona epavei elicopterului militar israelian prăbuşit în Masivul Bucegi.