Prima pagină » Sport » Neagoe: Suntem obligaţi să ne dorim mult mai mult în meciurile următoare

Neagoe: Suntem obligaţi să ne dorim mult mai mult în meciurile următoare

Antrenorul formaţiei Universitatea Craiova, Eugen Neagoe, a declarat, sâmbătă, după victoria din meciul cu Sportul Studenţesc, scor 1-0, că jucătorii săi au înţeles ce li s-a cerut, deşi de trei zile au un nou staf tehnic, dar sunt obligaţi să îşi dorească mult mai mult în viitoarele confruntări.
Neagoe: Suntem obligaţi să ne dorim mult mai mult în meciurile următoare
Paula Rusanu
28 aug. 2010, 22:34, Sport

„Azi am jucat un fotbal bun. Chiar dacă am venit de trei zile, băieţii au înţeles ce vrem de la ei. Am jucat împotriva unei echipe care câştigase cu 3-0 în faţa campioanei (n.r. – CFR Cluj), iar azi nu a avut niciun şut pe poartă. Dacă am fi reuşit să înscriem la ocaziile din prima repriză, ne-am fi făcut jocul mult mai uşor. Suporterii au fost al 12-lea jucător, le mulţumim, au fost extraordinari. O asemenea atmosferă ne dorim la fiecare meci. Suntem obligaţi să ne dorim mult mai mult în meciurile următoare. Vom avea două săptămâni de pauză şi vom pune la punct toate lucrurile negative care încă mai există”, a spus Neagoe.

Formaţia Universitatea Craiova a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Sportul Studenţesc, într-un meci din etapa a VI-a a Ligii I, obţinând prima victorie în acest sezon.