Administraţia preşedintelui George W. Bush a lansat în 2007 o strategie bazată pe creşterea numărului trupelor în Irak, sub comandamentul generalului David Petraeus, care a fost încoronată de succes.
„Vă amintiţi probabil că suplimentarea trupelor nu era foarte populară când a fost anunţată„, a declarat liderul minorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell, în timpul unui discurs susţinut marţi. „Poate vă amintiţi şi că unul dintre cei mai importanţi opozanţi era chiar actualul preşedinte”, a adăugat el.
În plus, potrivit lui McConnell, „acest lucru uşurează respectarea promisiunii de campanie de reducere a trupelor noastre în Irak, în condiţiile în care administraţia precedentă este cea care a semnat acordul de securitate cu Irakul vizând retragerea noastră din zonă”.
Liderul minorităţii republicane din Camera Reprezentanţilor, John Boehner, a criticat de asemenea într-un discurs, marţi, poziţiile trecute ale lui Barack Obama şi ale altor oficiali democraţi privind strategia americană.
„În prezent, nu celebrăm înfrângerea pe care aceste (personalităţi) o preconizau, ci progresul”, a spus Boehner.
Boehner i-a mulţumit de asemenea lui Obama pentru că a renunţat la retorica sa politică din trecut şi pentru că a recunoscut importanţa suplimentării de trupe şi a acordului diplomatic semnat între preşedintele Bush şi prim-ministrul (irakian Nuri) al-Maliki”.
La şapte ani după ofensiva din Irak, faţă de care s-a opus, Obama s-a adresat în cursul serii compatrioţilor săi, din Biroul Oval al Casei Albe. El l-a sunat marţi pe George W. Bush, cel care a lansat Statele Unite în război în 2003.
După mai multe luni de retragere graduală, contingentul american este în prezent format din 49.700 de persoane, faţă de 170.000 în 2007, perioada celor mai grave violenţe interconfesionale. Puţin peste 4.400 de militari americani şi-au pierdut viaţa în Irak începând din 2003.