Şeful statului a menţionat eforturile Cabinetului de „a tracta” România spre redresarea economică. El a adăugat că aceste efort se face cu costuri, astfel că acum a fost necesară o remaniere consistentă.
Băsescu le-a mulţumit celor şase noi miniştri pentru că au aderat la o echipă „sacrificată de la bun început”.
„Vreau să ştiţi că nicio clipă nu accept ideea, pentru că nu corespunde realităţii, că Guvernul n-ar fi făcut ceea ce trebuie în perioada de criză. A făcut ce trebuie în limita resurselor pe care le-a avut. Din păcate, România a intrat în criză cu un buget puternic afectat de o legislaţie populistă, emisă în perioada 2007-2008, legislaţie care a angajat cheltuielile salariale şi sociale dincolo de limitele pe care România le putea suporta”, a declarat şeful statului.
Ion Ariton – ministru al Economiei, Gheorghe Ialomiţianu – ministru al Finanţelor, Valerian Vreme – ministru al Comunicaţiilor, Ioan-Nelu Botiş – ministru al Muncii, Anca Boagiu – ministru al Transporturilor, Valeriu Tabără – ministru al Agriculturii au depus jurământul, vineri, în faţa şefului statului.