Prima pagină » Economic » România a avut în iulie cea mai mare scădere din UE a comerţului cu amănuntul

România a avut în iulie cea mai mare scădere din UE a comerţului cu amănuntul

România a avut în luna iulie cea mai mare scădere din Uniunea Europeană (UE) a volumului comerţului cu amănuntul, de 10,5%, comparativ cu iunie, la nivel comunitar indicatorul urcând cu 0,1%, potrivit Eurostat.
România a avut în iulie cea mai mare scădere din UE a comerţului cu amănuntul
Ioana Câmpean
03 sept. 2010, 12:38, Economic

Evoluţia survine creşterii TVA, la 1 iulie, de la 19% la 24%.

În luna iunie, volumul comerţului cu amănuntul a crescut cu 2,8% în România, faţă de mai, şi cu 0,3% în UE.

Din cele 19 state pentru care Eurostat a prezentat date, zece au consemnat scăderi ale comerţului cu amănuntul, celelalte înregistrând creşteri. Cele mai accentuate evoluţii negative au fost observate, exceptând România, la Spania (3%) şi Lituania (1,4%). Cele mai mari creşteri au fost consemnate de Portugalia (3%), Malta (2,9%) şi Franţa (2,2%).

În ritm anual, comerţul de retail din România a coborât cu 8% în iulie, a doua scădere ca mărime din Uniune, după cea a Lituaniei (8,8%) şi înaintea celei din Bulgaria (4,8%). La polul opus, cele mai mari creşteri ale indicatorului au fost observate la Franţa (6,1%), Polonia (5,2%) şi Finlanda (4,5%). În UE, comerţul cu amănuntul a avansat cu 0,1%, comparativ cu iulie 2009.

În zona euro, regiune care reuneşte cele mai mari economii din Uniune, indicatorul a urcat cu 0,1%, în ritm lunar, şi cu 1,1% în ritm anual.

Datele prezentate de Eurostat referitoare la evoluţia lunară a volumului comerţului cu amânuntul sunt ajustate sezonier, iar cele legate de evoluţia anuală sunt ajustate în funcţie de zilele lucrătoare.

Institutul Naţional de Statistică a anunţat vineri că volumul cifrei de afaceri în comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a scăzut în iulie cu 10,5% faţă de luna anterioară, ca urmare a reducerii vânzărilor de produse alimentare, nealimentare, băuturi şi tutun. În serie brută, scăderea a fost de 6,5%.

Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri s-a redus ca serie brută şi ca serie ajustată, cu 8,9% şi 5,6%.