Prima pagină » Ştiinţă-Sănătate » Statul pe scaun e dăunător, chiar dacă faci sport în timpul liber

Statul pe scaun e dăunător, chiar dacă faci sport în timpul liber

Chiar dacă o persoană face sport, în momentul în care stă pentru mai multe ore pe scaun, la birou, sau acasă, pe canapea, se supune unor riscuri de îmbolnăvire. Orele petrecute pe scaun, la birou, sau acasă, pe canapea, scurtează viaţa cu ani buni.
Statul pe scaun e dăunător, chiar dacă faci sport în timpul liber

123.000 de persoane care nu sufereau de boli cronice au fost monitorizate pe parcursul a 13 ani.

Studiul, efectuat de American Journal of Epidemiology, a arătat că femeile care stau aşezate mai mult de şase ore pe zi au un risc de îmbolnăvire cu 37% mai ridicat decât cele care stau aşezate pentru mai puţin de trei ore pe zi. În cazul bărbaţilor, riscul de îmbolnăvire este cu 18% mai mare, în condiţiile similare. Riscurile au fost aceleaşi şi în cazul persoanelor care făceau mişcare în afara orelor petrecute la locul de muncă sau acasă.

Alt studiu, publicat anul trecut de revista medicală Medicine & Science, are aceeaşi concluzie – riscurile de îmbolnăvire de orice fel sunt mai mari în cazul persoanelor care petrec mult timp aşezate, chiar dacă în afara acestui timp fac sport şi au un stil de viaţă sănătos.

Citeşte mai multe despre riscurile de îmbolnăvire în cazul persoanelor care petrec mult timp aşezate pe www.gandul.info