Deciziile de înlocuire a conducerii Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) au fost semnate de către premierul Emil Boc marţi dimineaţa, înainte de plecarea spre New York la reuniunea ONU.
Documentele relevă că schimbarea a fost efectuată la propunerea ministrului Educaţiei.
Profesorul Dragoş Ciuparu s-a înscris în PDL la 1 mai, anunţul fiind făcut atunci de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, la Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor. Ciuparu ocupa la acea dată postul de vicepreşedinte al ANCS.
Adrian Curaj a fost numit de Emil Boc la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică în decembrie 2009, după ce l-a consiliat pe fostul premier Tăriceanu în intervalul august 2007-decembrie 2008 şi a demisionat odată cu schimbarea Guvernului.