Prima pagină » Social » Meditaţiile elevilor contra cost ar putea să constituie abatere disciplinară

Meditaţiile elevilor contra cost ar putea să constituie abatere disciplinară

Activitatea de meditaţii contra cost ale cadrelor didactice cu proprii elevi ar putea să constituie abatere disciplinară, potrivit unui amendament adoptat de membrii Comisiei pentru învăţământ din Senat la dezbaterea Legii educaţiei naţionale.
Meditaţiile elevilor contra cost ar putea să constituie abatere disciplinară
Ioana Tudor
07 oct. 2010, 13:35, Social

Preşedintele Comisiei, senatorul PDL Mihail Hărdău, a declarat că această abatere este sancţionată gradual, putând să ducă până la excluderea din procesul de învăţământ.

Senatorul democrat-liberal a menţionat că amendamentul a fost adoptat prin consens de membrii comisiei şi că se vizează extinderea acestei reguli şi în cazul învăţământului universitar.