Prima pagină » Știri externe » Incredibila salvare a minerilor chilieni stă sub semnul numărului 33 – VIDEO

Incredibila salvare a minerilor chilieni stă sub semnul numărului 33 – VIDEO

Incredibila salvare a minerilor chilieni a fost marcată de numărul 33, prezent de-a lungul tragediei şi a operaţiunii de scoatere la suprafaţă, comentează AFP.
Incredibila salvare a minerilor chilieni stă sub semnul numărului 33 - VIDEO

Minerii erau 33, un excavator a avut nevoie de exact 33 de zile pentru a săpa puţul de salvare de 622 de metri lungime, notează AFP, precizând că salvarea a început pe 13 octombrie 2010 (13/10/10), suma cifrelor fiind tot 33.

„Numărul 33 apare peste tot, este un miracol”, declară Maria Segovia, sora minerului Dario, reamintind că 33 a fost şi vârsta Mântuitorului Hristos.

„Am 33 de ani, suntem 33 de mineri, iar Iisus Hristos a avut 33 de ani. Este o coincidenţă în sensul unui miracol, iar acest lucru îmi dă forţa să continui”, îi scria soţia minerului Victor Zamora.

„Lucrările au durat 33 de zile, la fel ca numărul minerilor; eu cred în numerologie, trebuie să fie ceva aici”, a declarat Mijail Proestakis, directorul companiei Driller Supply.

Numărul 33 a devenit omniprezent la intrarea în mina San Jose, fiind imprimat pe tricouri în onoarea minerilor.