Prima pagină » Social » Salariaţii şi conducerea MFP au negociat acordarea de stimulente pe august exclusiv după performanţă

Salariaţii şi conducerea MFP au negociat acordarea de stimulente pe august exclusiv după performanţă

Reprezentanţii salariaţilor şi sindicaliştii au negociat cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, acordarea stimulentelor aferente lunii august, dar exclusiv pe criterii de performanţă, iar noua grilă de salarii va plasa angajaţii din finanţe la mijlocul bugetarilor.
Salariaţii şi conducerea MFP au negociat acordarea de stimulente pe august exclusiv după performanţă

Liderul Sed Lex, Vasile Marica, a ieşit de la negocieri pentru a întreba salariaţii din Finanţe dacă sunt de acord cu soluţia discutată cu ministrul Finanţelor, dar aceştia au respins cererea de plată a stimulentelor doar pe criterii de performanţă şi au cerut ca şi stimulentele pe septembrie să fie achitate.

Potrivit lui Marica, Ialomiţianu le-a propus constituirea unei comisii care să stabilească, începând de vineri, toate criteriile de acordare a stimulentelor.

De asemenea, la negocieri s-a stabilit să fie creată o comisie comună, cu scopul de a face propuneri privind creşterea protecţiei pentru salariaţii MFP şi cei care lucrează în sectoare cu risc.

Marica s-a întors la negocieri pentru a transmite ministrului Finanţelor solicitările.