El a comentat astfel solicitarea şefului statului adresată Senatului, privind urgentarea reexaminării Legii pensiilor.
„PSD este interesat cel mai tare de ceea ce îi doare pe români. PSD va face tot ce îi stă în putere pentru ca această lege inumană adoptată prin fraudă de acoliţii domnului Băsescu, Sever Voinescu şi Roberta Anastase, să fie dezbătută şi modificată în Parlament”, a afirmat el.
Moldovan a subliniat că agenda Parlamentului este făcută de senatori şi deputaţi, nu de preşedintele ţării.
„Eu nu cred că Fondul Monetar Internaţional ne-a cerut în Acord o Lege a pensiilor adoptată prin fraudă. Nu cred că FMI ne-a cerut să adoptăm legea furând voturi”, a mai spus el, comentând argumentele invocate de preşedintele Traian Băsescu în scrisoarea trimisă vineri preşedintelui Senatului, Mircea Geoană.
Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis, vineri, o scrisoare preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, în care solicită adoptarea cât mai rapidă a Legii privind sistemul unitar de pensii publice.
În textul scrisorii, şeful statului solicită „adoptarea cât mai rapidă a Legii privind sistemul unitar de pensii publice” care reprezintă „o condiţionalitate pe care România şi-a asumat-o prin semnarea Scrisorii de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional” şi, totodată, „o necesitate pentru adoptarea, în termen legal, a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.