Prima pagină » Economic » Germania a cumpărat date despre averea din Elveţia a evazioniştilor bogaţi

Germania a cumpărat date despre averea din Elveţia a evazioniştilor bogaţi

Procuratura germană a plătit aproximativ 1,5 milioane euro pentru date despre clienţi ai băncii elveţiene Julius Baer, parte a unei operaţiuni mai ample de identificare a germanilor bogaţi responsabili de evaziune fiscală prin păstrarea de fonduri în bănci din Elveţia.
Germania a cumpărat date despre averea din Elveţia a evazioniştilor bogaţi

Un purtător de cuvânt al procuraturii din oraşul german Munster a declarat, luni, că landul Renania de Nord-Westfalia a cumpărat un CD cu 200 de seturi de date. Achiziţia a avut loc în această vară, iar suma a fost donată ulterior în scopuri caritabile.

Germania, alături de Italia, SUA şi Franţa, a fost printre cei mai duri critici ai legii secretului bancar din Elveţia. Autorităţile germane au plătit şi în trecut sume importante de bani pentru a obţine date despre evazionişti. Presiunile exercitate de aceste state au determinat Elveţia să relaxeze, în ultima perioadă, regulile secretului bancar.

Valoarea fondurilor netaxate deţinute de cetăţeni germani în băncile elveţiene este estimată la 200 de miliarde de euro.