Parada va avea loc pe străzile centrale ale Sofiei.
La evenimentul la care vor participa femei blonde din 20 de ţări, potrivit presei bulgare, ţinuta obligatorie este un top roz cu jeanşi albi sau fustă de aceeaşi culoare şi accesorii roz.
Totodată, concursul Miss Blonde va avea loc la clubul Sin City, sâmbătă, de la ora 22.00. Potrivit presei locale, la acest concurs vor fi acordate premiul pentru cea mai frumoasă blondă şi premiul pentru cea mai inteligentă blondă.
„Suntem o ramură privilegiată a gintei feminine şi pe seama noastră se spun multe glume. Chiar şi între noi ne spunem glume cu blonde”, a declarat Olga Uskova, de la International Association of Blondes.
La acest eveniment va fi prezentat şi un imn, interpretat de o cântăreaţă brunetă din Bulgaria. „Vreau doar să demonstrez tuturor că între blonde şi brunete domneşte pacea şi că ne înţelegem foarte bine între noi”, a declarat, la rândul ei, cântăreaţa, al cărei nume de scenă este Klavdia.