„Acordăm ajutor şi asistenţă Guvernului afgan prin intermediul unui program bine pus la punct”, în special prin Agenţia pentru dezvoltare internaţională USAID, a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedintelui american, Barack Obama, Robert Gibbs, întrebat despre acest lucru în cadrul unei conferinţe de presă.
„Nu dăm saci mari cu bani”, a insistat Gibbs, care, răspunzând altei întrebări, a recunoscut că nu ştie dacă alte „organe guvernamentale” americane, cu alte cuvinte serviciile de informaţii, ar fi putut acţiona astfel.
„Nu am fost informat, deci vă pot spune doar ce ştiu (…) şi nu sunt la curent”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Preşedintele afgan, Hamid Karzai, a recunoscut luni că administraţia sa primeşte „saci cu bani” de la Guvernul iranian, precum şi de la „mai multe Guverne prietene”, pe care nu le-a nominalizat, afirmând că este vorba despre un „ajutor oficial” şi că totul este „transparent”.