Trupul neînsufleţit al actriţei în vârsta de 53 de ani a fost descoperit miercuri, de mama ei, însă, potrivit medicului legist Garland Camper, Lisa Blount ar fi decedat luni.
Lisa Blount a fost producătoarea filmului „The Accountant”, turnat în 2001, care a primit un an mai târziu premiul Oscar la categoria „cel mai bun scurtmetraj”. Filmul a fost regizat de soţul ei, Ray McKinnon, şi l-a avut ca actor principal pe Walton Goggins.
Lisa Blount a interpretat rolul prietenei personajului jucat de Debra Winger în filmul „Ofiţer şi gentleman” (1982), pentru evoluţia ei fiind nominalizată la Globul de Aur. Ea a mai apărut în filmele „Prince of Darkness” (1987) şi „Sferele de foc” (1989).
Recent, Lisa Blount a filmat episodul-pilot pentru serialul „Outlaw Country”, difuzat de postul FX.
Medicul legist a declarat că, deşi nu există urme de agresiune, cauzele decesului artistei americane rămân deocamdată necunoscute.