Ponta a spus că dacă Traian Băsescu ar fi organizat consultările cu partidele politice după modelul din primăvară, separat între putere şi opoziţie, PSD ar fi mers la Palatul Cotroceni.
„Preşedintele ştie asta, i-am spus-o de mai multe ori, inclusiv în scrisorile trimise, prin care anunţam că nu mergem la consultări. Dar faptul că a preferat să cheme la un loc şi puterea şi opoziţia arată că nu vrea de fapt consultări cu toate partidele. Oricum, erau vreo douăzeci de politicieni (marţi la Cotroceni – n.r.), la ce să ne mai ducem şi noi vreo trei? Să aplaudăm? Băsescu ştie că noi susţinem şi Tratatul de la Lisabona şi aderarea la spaţiul Schengen, nu noi creăm problemele”, a afirmat Ponta.
El a spus că afirmaţiile preşedintelui în legătură cu deblocarea activităţii Parlamentului sunt „nesincere”.
„Dacă vrea într-adevăr deblocarea Parlamentului, atunci să le dea voie celor din PDL s-o înlocuiască pe Roberta Anastase. Cei de la PDL vor s-o înlocuiască, el nu vrea. Aşa că eu nu cred că este sincer. Dacă într-adevăr doreşte deblocarea Parlamentului, să le dea voie celor din PDL s-o înlocuiască pe Anastase”, a mai afirmat Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că şi-a propus să discute punctual cu liderii partidelor de opoziţie despre modalităţile de deblocare a activităţii celor două Camere ale Parlamentului, dar formaţiunile acestea nu au venit la consultări.
Băsescu a declarat, marţi, că partidele de opoziţie se izolează prin neparticiparea la consultările cu şeful statului, adăugând că el va continua să le invite la discuţii pe teme importante, cu atât mai mult cu cât doreşte ca aceste consultări să fie mai dese.