„Transportul poştei şi coletelor pentru destinaţii din străinătate va fi suspendat timp de 48 de ore, pentru a permite mai multe inspecţii„, a declarat poliţia, într-un comunicat.
Marţi, poliţia din Atena a anunţat că a distrus alte două pachete suspecte la aeroportul capitalei. Acestea conţineau cărţi care aveau un spaţiu special pentru plasarea de explozibil, a adăugat poliţia. Destinatarii erau Europol, cu sediul în Olanda, şi Curtea Europeană de Justiţie, din Luxemburg, potrivit presei.
În total, nouă colete-capcană adresate unor ambasade, precum şi preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, au fost interceptate luni şi marţi în Grecia.
Potrivit unei surse din cadrul poliţiei, coletele au fost toate expediate luni, iar poliţia privilegiază pista unui singure grupări în spatele acţiunii.