Prima pagină » Știri externe » Barack Obama a ajuns la Bombay, pentru prima escală a unui turneu de zece zile în Asia

Barack Obama a ajuns la Bombay, pentru prima escală a unui turneu de zece zile în Asia

Preşedintele american, Barack Obama, a ajuns sâmbătă în capitala economică a Indiei, Bombay, pentru prima escală a unui turneu în Asia.
Barack Obama a ajuns la Bombay, pentru prima escală a unui turneu de zece zile în Asia

Avionul prezidenţial american a aterizat la Bombay cu puţin înaintea orei locale 12.50 (9.20, ora României).

India este prima etapă a unui turneu de zece zile, cu escale în patru ţări, în cursul căruia Obama va încerca să consolideze influenţa americană într-o regiune al cărei dinamism ar putea asigura noi pieţe pentru produsele americane.

Turneul diplomatic al preşedintelui american are loc la numai câteva zile după ce Partidul Democrat american a suferit o înfrângere importantă la alegerile legislative de la jumătatea mandatului prezidenţial, electoratul sancţionând starea economiei americane.