Prima pagină » Știri externe » Cel puţin 65 de morţi, după prăbuşirea unei clădiri în India

Cel puţin 65 de morţi, după prăbuşirea unei clădiri în India

Cel puţin 65 de persoane şi-au pierdut viaţa, 105 au fost rănite şi 35 au fost date dispărute, după prăbuşirea, luni seară, a unui imobil dintr-un cartier foarte aglomerat din New Delhi, a anunţat miercuri poliţia, în condiţiile în care echipele de intervenţii continuă căutările.
Cel puţin 65 de morţi, după prăbuşirea unei clădiri în India

Putem să confirmăm că 65 de persoane au murit, 105 primesc îngrijiri medicale în diferite spitale şi 35 au fost date dispărute”, a declarat Rajan Bhagat, purtător de cuvânt al poliţiei din oraş.

Numeroase persoane sunt încă blocate sub beton şi bare de fier. Provocarea cu care ne confruntăm este să le scoatem vii”, a subliniat el.

Potrivit oficialilor, imobilul de patru etaje, situat într-un cartier foarte populat din estul capitalei New Delhi, a fost afectat de ploile abundente aduse de muson.

Alte victime s-ar putea afla sub dărâmături, au declarat echipele de salvare.

Clădirea s-a prăbuşit luni seara, la ora 20.15 (16.45 ora României).

Proprietarul imobilului, un om de afaceri local care deţine o uzină de ciment, a fost arestat şi inculpat de omor involuntar, a declarat M.P. Singh, de la poliţia din New Delhi.

Potrivit lui Sheila Dikshit, ministrul teritorial din Delhi, clădirea ar fi fost construită fără autorizaţie.