Concursul de skandenberg „Cupa Penitenciarului Bucureşti-Rahova 2010” va începe joi, la ora 10.00, la Clubul Central al Penitenciarului, potrivit unui comunicat de miercuri al unităţii de detenţie.
Atracţia concursului este reprezentată de prezenţa dublului campion mondial „Iron” Ion Oncescu, însoţit de multiplul campion naţional „Instalatorul” Daniel Andronache.
Întrecerile sportive vor avea loc între deţinuţi, precum şi între reprezentanţii Asociaţiei Române de Skandenberg „Braţ de Fier” şi persoanele private de libertate.
De asemenea, în cadrul evenimentului vor avea loc şi meciuri demonstrative între reprezentanţii asociaţiei.
Concursul, organizat la fel ca unul oficial, cu reguli stricte, se va desfăşura numai pentru braţul drept, la categoriile de greutate plus 80 de kilograme, minus 90 de kilograme şi plus 90 de kilograme Open. Cântarul oficial va avea loc joi.
Asociaţia Română de Skandenberg „Braţ de Fier” va fi reprezentată de secretarul general şi arbitru internaţional Dragoş Corcoveanu, precum şi de arbitrii internaţionali Victor Barbu şi Mircea Simionescu.
Evenimentul este organizat de Sectorul Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din cadrul Penitenciarului, în colaborare cu Asociaţia Română de Skandenberg „Braţ de Fier” şi se află la a treia ediţie.