Prima pagină » Economic » Isărescu: Bursa trebuie să revină la funcţia sa principală, de finanţare şi capitalizare a firmelor

Isărescu: Bursa trebuie să revină la funcţia sa principală, de finanţare şi capitalizare a firmelor

Bursa trebuie să revină la funcţia sa principală, de alternativă de finanţare şi de capitalizare a societăţilor româneşti, pentru a deveni astfel barometrul economiei româneşti, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la aniversarea a 15 ani de existenţă a Bursei de Valori Bucureşti.
Isărescu: Bursa trebuie să revină la funcţia sa principală, de finanţare şi capitalizare a firmelor

„Este cazul să reveniţi la funcţia principală a bursei, cea de alternativă la finanţare şi de capitalizare a societăţilor româneşti. Finanţare şi capitalizare. Aceasta este funcţia vitală a unei burse, înainte de ceea ce mulţi dintre voi înţelegeţi prin jocul bursier. Ca să fie barometrul economiei, bursa trebuie să fie într-adevăr alternativa viabilă la capitalizarea şi finanţarea economiei româneşti. Este bine şi pentru sistemul bancar să ştie că există o alternativă de finanţare. Asta înseamnă mai multă concurenţă pe piaţa de capital, opţiuni, judecăţi”, a afirmat Isărescu.

El a arătat că pentru îndeplinirea obiectivului bursei este necesar ca instituţia să promoveze „transparenţa, disciplina financiară şi credibilitatea” şi să realizeze educaţie financiară şi economică publicului.