Prima pagină » Social » Monica Iacob-Ridzi a fost externată, continuă tratamentul acasă

Monica Iacob-Ridzi a fost externată, continuă tratamentul acasă

Monica Iacob-Ridzi, fost ministru al Tineretului şi Sportului, a fost externată, vineri, din Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a urmat tratament din cauza unei infecţii la măduva osoasă, starea sa fiind stabilă.
Monica Iacob-Ridzi a fost externată, continuă tratamentul acasă

Bogdan Popescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, a declarat că Monica Iacob-Ridzi a fost externată, vineri, în stare stabilă.

Fostul ministru va continua acasă tratamentul prescris de medici.

Monica Iacob-Ridzi a fost internată în urmă cu o săptămână, la secţia Hematologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Medicul Bogdan Popescu preciza că fostul ministru are o suferinţă la măduva osoasă, acutizată din cauza unei infecţii.