Potrivit şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, toate traseele din Masivul Bucegi sunt închise în această perioadă, aşa cum se întâmplă în fiecare iarnă.
Salvamontiştii îi avertizează pe turişti să nu plece în drumeţii montane, întrucât în zonele înalte, la altitudini de peste 1.000 de metri, a nins, vântul bate cu putere viscolind zăpada, iar vizibilitatea este redusă.
La altitudini sub 1.000 de metri sunt precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă.
Conform sursei citate, telecabina care urcă din staţiunea prahoveană Buşteni până în zona Babele din Masivul Bucegi a fost oprită, sâmbătă, din cauza vântului care suflă cu peste 60 de kilometri pe oră.